vineri, octombrie 18

Posibil drogat la volan. Poliția a tras pe dreapta un tânăr de 24 de ani din oraș

La data de 3 octombrie 2023, în jurul orei 19:18, polițiști din cadrul Biroului Rutier Tecuci au oprit în traficul rutier pentru control, pe strada Cuza Vodă, din municipiul Tecuci, un autoturism care era condus de un tânăr, de 24 de ani, din această localitate.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *