Creştinii îi sărbătoresc miercuri, 8 noiembrie, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor spre Rai. Conform tradiţiei, în această zi se face marea pomenire a tuturor morţilor din familie, iar credinţa populară spune că de Sfinţii Mihail şi Gavriil nu se lucrează.
Cine sunt Arhanghelii Mihail și Gavriil Arhanghelul Mihail este conducătorul oştilor cereşti-îngereşti, iar Arhanghelul Gavril a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i dea vestea că îl va naşte pe Mântuitorul Iisus şi tot el a dus drepţilor Ioachim şi Ana vestea zămislirii Maicii Domnului.
În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat, în comparaţie cu Arhanghelul Gavril. El poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este dat să mai trăiască. De multe ori, este înâlnit alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneşte sau orânduieşte singur grindina, cu tunul. El ţine şi ciuma în frâu, asemănător Sfântului Haralambie.
În trecut, în Bucovina, Arhanghelii erau sărbătoriţi pentru că „ei sunt păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora”.
În credinţa populară, Arhanghelii asistă şi la Judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele. La munte, unde Arhanghelii sunt şi patroni ai oilor, stăpânii animalelor făceau o turtă mare din făină de porumb, numită „turta arieţilor” (arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), pe care o aruncau în dimineata zilei de 8 noiembrie în târla oilor. Se credea că, dacă turta cădea cu faţa în sus, în primăvară toate oile vor avea miei. În calendarul popular, Sfinţii Mihail şi Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 şi 10 noiembrie. Prima zi se numeşte capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.