PENAL. Scandal în incinta unui restaurant din centrul Tecuciului

La data de 11 noiembrie 2023, la ora 23.58, Poliția Municipiului Tecuci a fost sesizată telefonic prin apel la S.N.U.A.U. 112 cu privire la o agresiune fizică asupra unei persoane în incinta unui club, situat pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci.

La fața locului, au ajuns polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică Tecuci care au identificat persoana agresată fizic, fiind un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Tecuci, aflat în stare de ebrietate.

Din cercetări a reieșit că, în timp ce s-ar fi aflat la o petrecerea privată, ar fi fost lovit de un bărbat, de 33 de ani, din comuna Ivești.

Tânărul a fost preluat și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, urmând a continua cercetările și a dispune măsurile legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *