Încep lucrările pentru construcția unui baraj la Tecuci

Anul 2007 a adus tecucenilor un eveniment nefericit, soldat atât cu pagube materiale majore cât și cu victime umane.

Tecucelul, un pârâu care nu putea fi folosit nici măcar pentru irigații locale, a inundat un întreg oraș. Sute de familii au rămas pe drumuri la început de toamnă iar alte zeci de gospodării au fost soldate cu pagube materiale majore.

Astăzi, la mai bine de 16 ani distanță, autoritățile centrale doresc să pună în aplicare un proiect ce va viza securitatea și integritatea Municipiului Tecuci.

În urmă cu un an, Administrația Națională Apele Române anunța că va investi pentru lucrări hidrotehnice la Tecuci, investiție menită să reducă riscul de inundații.

Lucrările prevăzute în acest proiect vor fi finanțate de la bugetul național, fără sprijinul primăriei.

Astfel, la intrarea în Tecuci urmează să fie construit un baraj de retenție a apei. Atunci când ajung cantități mari de apă pe cursul râului Tecucel acestea urmează să fie captate, iar orașul să rămână în siguranță.

Valoarea investiției este de 217,5 milioane lei, aproximativ 43,5 milioane euro.

Din această sumă, 85% provine din Fondul de Coeziune, iar 15% din bugetul de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *