Având în vedere avertizarea meteorologicăde COD PORTOCALIU, emisă, în data de 24.11.2023, de către Administrația Națională de Meteorologie, prefectul județului Galați, domnul Claudiu-Sorin Gavril a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
În urma ședinței CJSU a fost emisă o hotărâre prin care s-a stabilit că, începând cu data 25.11.2023, ora 18:00, în funcție de situația operativă , Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiilor (CJCCI), activat la sediul ISUJ Galați, se va suplimenta cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Galaţi, Inspectoratul Județean de Jandarmi Galați, Secția Drumuri Naţionale Galaţi și Consiliul Judeţean Galaţi.
Totodată, toate primăriile din județul Galațiau fost înștiințate cu privire la avertizarea meteo, dar și cu privire la măsurile care se impun a fi luate pe perioada Codului Portocaliu, astfel încât să se poată acționa în timp util în cazul apariției unor situații de urgență.
Printre aceste măsuri se numără:
- Convocarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență;
- Instituirea serviciului de permanență la sediul primăriilor pe toată perioada avertizării meteorologice;
- Pregătirea mijloacelor de transport și tractare, precum și luarea altor măsuri ce se impun pentru a acorda ajutor participanților la trafic, imobilizați din cauza condițiilor meteo nefavorabile;
- Cooperarea permanentă cu reprezentanții Poliției rutiere pentru a cunoaște în orice moment condițiile de trafic, precum și cu specialiștii Direcției de drumuri județene pentru a fi la curent cu starea de practicabilitate a drumurilor, dar și cu eventualele situații de blocare sau îngreunare a circulației pe anumite porțiuni din acestea, ca urmare a înzăpezirilor sau a carosabilului înghețat;
- Luarea tuturor măsurilor de protecție a persoanelor, animalelor și a tehnicii de intervenție împotriva efectelor provocate de ninsori și intensificări ale vântului;
- Evidenţa persoanelor fără adăpost sau posibilităţi materiale reduse, persoanelor bătrâne, persoanelor cu afecţiuni medicale grave şi care necesită deplasarea regulat la medic, a femeilor gravide;
- Protejarea surselor de apă, pentru alimentarea populaţiei şi intervenţii în caz de incendii, împotriva îngheţului;
- Avertizarea populaţiei cu privire la interzicerea traversării râurilor şi bălţilor îngheţate, în special interzicerea jocului copiilor pe gheaţă;
- Monitorizarea punctelor critice în caz de polei (pante, curbe, poduri etc.) şi acţionarea cu utilaje de împrăştiere a materialelor antiderapante şi deszăpezire, când situația impune.
La apariția unor situaţii de urgență, cetățenii pot solicita ajutor la Numărul Unic de Urgență 112.