La data de 24 noiembrie 2023, în jurul orei 19.15, un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier Tecuci, a oprit pentru control un autoturism pe strada Unirii, din
municipiul Tecuci, care era condus de un bărbat, cu vârsta de 27 de ani, domiciliat în comuna Brăhășești, județul Galați.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul deține permis de conducere, însă are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe
drumurile publice.
Datorită comportamentului suspect manifestat de bărbat în timpul verificărilor documentelor prezentate, polițiștii au intenționat să-l testeze cu privire la consumul de
băuturi alcoolice și de substanțe psihoactive, însă acesta a refuzat, astfel că a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii
cu exactitate a alcoolemiei precum și a prezenței în organism a unor substanțe interzise.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, anunță IPJ Galați.