Pentru seria a III-a de tratament balnear din data de 22.03.2024, Casei Judeţene de Pensii Galaţi i s-a repartizat un număr total de 104 bilete de tratament balnear.
„Repartizarea biletelor de tratament balnear către beneficiari s-a realizat în data de 08.03.2024, de către Casa Naţională de Pensii Publice, în sistem informatic integrat, utilizând aplicaţia informatică SPA, pe baza cererilor depuse de solicitanţi până la această dată”, precizează Casa Judeţeană de Pensii Galaţi.
Seriile de plecare sunt în data de: 22.03.2024, 23.03.2024, 24.03.2024, 25.03.2024.
Bilete de tratament au fost alocate în următoarele staţiuni:
- Afecţiune Cardio-Vasculară – 10 bilete, din care: Covasna (8 bilete); Buziaş (2 bilete).
- Afecţiune Reumatismală – 94 de bilete, din care: Amara (12 bilete); Bala (2 bilete); 1 Mai (2 bilete); Lacu Sărat (62 de bilete); Nicolina (2 bilete); Pucioasa (4 bilete); Sărata Monteoru (10 bilete).
„Biletele de tratament se eliberează conform Criteriilor de acordare a biletelor de tratament balnear aprobate prin Ordinul nr. 72/10.02.2022 al Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice”, menţionează Casa Judeţeană de Pensii Galaţi.
Ulterior alocării biletelor de tratament din seria a III-a au rămas nerepartizate 43 de bilete, astfel: Amara (7 bilete); Nicolina (2 bilete); Lacu Sărat (27 de bilete); Bala (2 bilete); Buziaş (2 bilete); Pucioasa (3 bilete).
Relaţii referitoare la biletele de tratament se pot obţine prin telefon, la numărul 0236/410.150, potrivit Casei Judeţene de Pensii Galaţi.