La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au depistat în flagrant delict, pe strada Dacia din municipiul Tecuci, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Munteni, județul Galați, care, în timp ce conducea un utilaj tip volă, care nu era înmatriculat, ar fi acroșat un fir electric, rezultând ruperea a doi stâlpi și distrugerea a aproximativ 150 de metri de cablu electric de joasă tensiune.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, aceștia au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere, iar rezultatul testării alcoolscop a fost de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care l-au condus ulterior la Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci, pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a valorii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.