Astăzi, în jurul orei 17, pe DN25, la Umbrărești, în zona magazinului Dorada s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate un tractor și un tir.
Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, cei implicați alegându-se cu sperieturi.
Tractorul, care tracta o mașină de erbicidat, a fost serios avariat, pe carosabil scurgându-se motorină și erbicid. Deși pompierii trebuiau să intervină, la fel și lucrătorii SDN Galați, aceștia nu și-au făcut apariția, lăsându-și baza în cetățenii de acolo.
Cei implicați în accident au fost testați pentru alcool, iar în cazul tractoristului etilotestul a indicat valoarea de 0.33 alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate pentru a se stabili cu exactitate cum s-a întâmplat nefericitul accident.
Potrivit unor surse, tractoristul s-a angajat pentru a face pe o stradă la stânga, tirul venind din spatele său, fiind angajat în depășire.
De Garda de Mediu Galați nici nu mai zicem. De când comisar șef este PNL-istul Ionuț Bejan, angajații dorm în papuci. Stau și dorm în birouri în loc să vină în teren pentru a constata problemele de mediu.