Ghinion pentru trei șoferi de lângă Tecuci. Aceștia au fost implicați în două accidente rutiere, joi seara.
Primul a avut la ieșirea din Tecuci, spre Munteni, unde un șofer a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile, într-un șanț de pe marginea drumului.
La fața locului au intervenit de îndată o ambulanță SMURD, un echipaj de descarcerare și un echipaj de stingere.
Din fericire, nu au rezultat victime. Pompierii au asigurat măsurile PSI.
Al doilea accident a avut loc între Matca și Tecuci, unde a fost vorba de o coliziune față-spate între două autoturisme.
Din fericire nici în acest accident nu au rezultat victime.