miercuri, octombrie 30

Poșta Română începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor

Compania Națională ,,Poșta Română” vă informează că, din data de 𝟏𝟔 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭, va începe 𝐝𝐢𝐬𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐜𝐚𝐥𝐜𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 către toți beneficiarii din țară. Factorii poștali vor fi prezenți pe teren a doua zi după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

În cadrul acestui proces, poștașii se vor prezenta 𝐥𝐚 𝐝𝐨𝐦𝐢𝐜𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫 pentru a înmâna deciziile de recalculare a pensiilor în perioada 𝟏𝟔–𝟑𝟎.𝟎𝟖.𝟐𝟎𝟐𝟒.

Menționăm faptul că este important ca beneficiarii 𝐬𝐚 𝐟𝐢𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐢 𝐥𝐚 𝐝𝐨𝐦𝐢𝐜𝐢𝐥𝐢𝐮 în perioada de distribuire, pentru a evita eventualele întârzieri.

Compania Națională ,,Poșta Română” își va îndeplini cu rigurozitate și profesionalism toate obligațiile prevăzute în Convenția privind distribuirea deciziilor din sistemul public de pensii încheiată cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin Casa Națională de Pensii Publice.

Reamintim faptul că noua lege inițiată de Partidul Social Democrat (PSD) a adus deja o mărire a pensiilor în Ianuarie, iar a doua ar urma să fie în septembrie odată cu recalcularea.

  • Vor fi  eliminate toate inechitățile din sistemul public de pensii. Se vor elimina inechitățile dintre femei și bărbați, dar și inechitățile dintre cei care s-au pensionat în baza unor legi diferite
  • Vor fi răsplătiți suplimentar cei care au muncit mai mult și au contribuit mai mult. Noua lege va puncta suplimentar și va diminua vârsta de pensionare pentru cei care au realizat perioade mai lungi de contributivitate.
  • Se vor lua în calcul toate beneficiile salariale pentru care s-au plătit contribuții, inclusiv primele, premiile sau alte beneficii sporadice obținute în perioada de activitate.
  • Nimeni nu va pierde niciun leu în urma recalculării pensiilor! Pentru cei care au deja o pensie mai mare decât valoarea stabilită în baza noii formule, se va aplica principiul păstrării pensiei mai avantajoase.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *