La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 23.45, polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier mortal, în comuna Pechea.
Din primele verificări, a rezultat că victima accidentului, un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Galați, ar fi condus o motocicletă, pe D.J. 251, în localitatea mai sus menționată, și, pe un sector de drum în curbă la stânga, ar fi pierdut controlul direcției și s-ar fi lovit un cap de pod.
În urma impactului, bărbatul, care deținea permis de conducere categoria B, a decedat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal și polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut accidentul.
Sursă: IPJ Galaţi