Prima atestare documentară a orașului și ținutului Tecuci este reprezentată de o scrisoare domnească datată 1 septembrie 1435. Istoricii, fie din trecutul mai îndepărtat, fie din cel mai apropiat de noi, au analizat organizarea administrativă a Moldovei medievale, emițând puncte de vedere și studii în care fac referire și la documentul menționat, cu scopul de a oferi interpretări și explicații cât mai pertinente. Acest demers este esențial, deoarece sursele documentare pentru perioada respectivă sunt foarte limitate.
Pentru orice istoric care examinează acest document, sarcina nu este deloc simplă, având în vedere opiniile contradictorii exprimate cu privire la traducerea termenului slavonesc „volost” în limba română. Întrucât fiecare istoric trebuie să utilizeze informații corecte și verificate, o discuție mai amplă devine absolut necesară pentru a clarifica toate aspectele referitoare la această problemă.
Documentul a fost publicat în slavonă în Zapiski Odesskago Obshchestva Istorii i Drevnostei, la rubrica „Materiale gilde Istoria Moldaviei” (Material pentru istoria Moldovei), Tom IV, pp. 323-351, Odessa, 1858, precum și în colecția de documente Ulijanitzkij (Materiale pentru istoria relațiilor reciproce dintre Rusia, Polonia, Moldova, Țara Românească și Turcia în secolele XIV-XV, Moscova, 1887, p. 44). Din aceste colecții de documente slavonești, istorici precum Nicolae Iorga, A. D. Xenopol și Alexandru Papadopol-Calimah au preluat acest act și au interpretat termenul „volost” ca însemnând „ținut”.
De altfel, Alexandru Papadopol-Calimah a publicat acest document în limba română cu 51 de ani înaintea lui Mihai Costăchescu, în articolul „Două acte vechi” din revista Convorbiri Literare, anul XV, nr. 5, 1 august 1881, p. 186. Iată traducerea istoricului tecucean: „Lui Vladislav, cu mila lui Dumnezeu, strălucitului Rege al Poloniei, Lituaniei, Rusiei şi al altor multe ţeri Domn – slujbă credincioasă în tot ciasul de la Iliaş Voevod Domnul ţerii Moldovei! – Încunoştiinţăm pe Graţia Voastră că Noi cu fratele nostru Ştefan-Voevod ne-am unit şi ne-am împăcat şi vom rămâne în această pace în vecii vecinici; ear sacrei corone Polone a Graţiei Voastre vom sluji amândoi cu credinţă în veci, fără înşelăciune şi fără viclenie contra ori cărui duşman al Vostru. Deci noi am dat iubitului nostru frate Ştefan Voevod, din ţara noastră părintească stăpânire peste oraşul Chilia cu vama şi cu lacurile care atărnă de acel oraş, şi peste oraşul Vaslui şi ţinutul aternat de acel oraş, şi i-am dat stăpânire de aice peste oraşul Bârladului cu tot ţinutul şi cu morile Covurluiului, şi peste oraşul Tecuci cu tot ţinutul, şi peste Olteni. Aceste să-i fie lui, iubitului nostru frate Ştefan Voevod, uric cu toate veniturile neclintit niciodinioară, în veci pe timpul vieţii noastre. Ear cine nu ar vroi să stee în această unire şi ar strica pacea, Graţia Voastră şi ori care om bun să se scoale asupra lui şi să-l pedepsească ca pe un om vinovat şi ca pe un călcător.- Şi spre mai mare tărie noi ne-am legat între noi şi am jurat pe cinstita Cruce şi pe toţi Sfinţii, şi ne-am dat înscris între noi cu peceţile noastre. Ear cine nu se va ţine de aceasta sau va sfărma-o, unul ca acela să fie blăstemat de Dumnezeu şi de precinstita Maica lui Dumnezeu şi de cei patru Evanghelişti şi de cei doisprezece apostoli şi de cei una sută optsprezece purtători de-Dumnezeu sfinţi părinţi de la Nikea, şi să fie blăstemat de toţi sfinţii, şi să fie ca Iuda şi ca Arie, şi să aibă soarta lor şi sângele lui Christos să fie peste el şi peste copiii lui.- Şi spre mai multă putere noi am poruncit credincioasei slugei noastre lui Diniță Logofetul să scrie această carte şi să aterne de ea pecetea noastră.- Au scris Iacuş gramaticul în Suceava, la anii 6943 Septembre 1”.
Menționăm că în lucrările publicate de Constantin Brătescu, Teodor Bălan și Ioan C. Filitti, termenul „volost” a fost interpretat ca însemnând „ținut”. În vremurile mai recente, Dumitru Ciurea, Leon Șimanschi, Adrian Macovei și Ion T. Sion și-au exprimat opinii sau au redactat studii referitoare la organizarea administrativă a Moldovei medievale, făcând, de asemenea, aprecieri cu privire la documentul discutat. Acești autori au considerat, la rândul lor, că „volost” înseamnă „ținut” și nu „ocol”.
Primul care a tradus termenul slavonesc „volost” prin românescul „ocol” a fost Gheorghe Ghibănescu, în Surete și Izvoade, vol. XV, Iași, 1926, p. 5. Totuși, această interpretare a rămas aproape neobservată. Cel mai des citat în lucrările de specialitate este Mihai Costăchescu, care a publicat traducerea în Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, Iași, 1932, vol. II, pp. 682-683. În nota de subsol, Costăchescu precizează: „Ocolul nu e sigur. Poate fi și ținut”.
Un cititor neavizat s-ar putea întreba: cine are dreptate, cei care susțin că „volost” înseamnă „ținut” sau cei care îl traduc prin „ocol”? Pentru a răspunde acestei întrebări, este necesar să analizăm modul în care era organizată administrativ Moldova în acele vremuri, precum și contextul politic în care a fost emis documentul.
Gheorghe Ghibănescu credea că, odată cu impunerea dărilor de către domnitori „într-o anumită întindere de pământ, după numărul satelor”, au apărut în aceste regiuni ținuturile, numite „voloste” sau „derjave”, care depindeau de un oraș sau cetate. La rândul său, Dumitru Ciurea considera că „ținutul include, de regulă, toate așezările rurale aflate sub proprietate boierească sau clericală”. Pe de altă parte, ocoalele erau văzute ca subdiviziuni administrative ale ținuturilor, „formate din sate date în dependența unui oraș”.
Unii istorici susțin că, inițial, satele făceau parte din ocoalele târgurilor sau orașelor și nu aparțineau ținuturilor, dar sursele documentare nu confirmă aceste opinii. Nici afirmația istoricului Constantin C. Giurescu, care consideră că „volost, pentru perioada când s-a redactat actul, înseamnă ocol, mai târziu acest termen fiind tradus prin ținut”, nu este susținută documentar. Ioan C. Filitti subliniază că termenul de „ocol” apare o singură dată în documentele emise în timpul lui Ștefan cel Mare, în „ocolul târgului Bacăului”, într-un document din 20 aprilie 1491, iar Dumitru Ciurea susține că termenul de „ocol” apare într-un document original abia în anul 1546. Într-un act domnesc din 1630, domnitorul scrie către șoltuzul și pârgarii din Piatra în legătură cu unele sate ale mănăstirii Aron Vodă: „acele sate fost-au umblând cu ținutul, iar acum voi le trageți cu ocolul târgului”. Aceasta este prima dată când într-un document s-a făcut distincția între ocoale și ținuturi. Situația rămâne neschimbată și în 1725, când „se constată că un sat ține de ținutul Hârlăului și nu de ocolul târgului Dorohoi”.
Dumitru Ciurea susține că ocoalele de sate domnești nu au existat, cu excepția Volovățului, până la Ștefan cel Mare. Satele din apropierea târgurilor erau menționate ca atare în documente, iar în cazul celor domnești se indica ținutul din care făceau parte.
În opinia lui Leon Șimanschi, după criza politică internă din perioada 1466-1470, Ștefan cel Mare a început organizarea ocoalelor domnești pentru a-și lărgi baza socială a puterii și a dezvolta târgurile țării. Acest proces a început, conform documentelor de epocă, cu Piatra (1475), Vaslui (1491), Bârlad (1495), iar la date neprecizate, cu târgurile Tecuci, Târgu Frumos și cetatea Soroca. Acțiunea a continuat pe tot parcursul domniei lui Ștefan cel Mare, astfel încât la începutul secolului următor, aproape toate cetățile și așezările urbane importante dispuneau de ocoale. Acestea au apărut treptat, deoarece pentru satele alipite unui ocol, de regulă, era nevoie de bani pentru răscumpărarea lor de către domnie de la foștii proprietari. Se consideră că, spre sfârșitul domniei lui Ștefan cel Mare, cele mai importante cetăți și orașe dispuneau de ocoale domnești, care înglobau aproximativ 200 de sate.
Referitor la organizarea unităților administrativ-teritoriale, menționăm că prima atestare documentară a unui ținut în Moldova, prin termenul „volost”, a avut loc cu 27 de ani înainte de emiterea scrisorii domnești din timpul lui Ilieș Vodă.
Dacă trecem în revistă termenul prin care se definește atestarea documentară a ținuturilor din Moldova, în perioada anterioară sau imediat următoare datei emiterii documentului discutat, constatăm că în majoritatea cazurilor se folosește „volost” și nu „derjava”: Roman (1408), Țețina și Hmelovul (1433), Hotin (1436), Cernăuți (1457), Cârligătura (1458), Suceava (1472), Neamț (1482). În cazul ținutului Olteni, ambii termeni lipsesc. În ceea ce privește Covurluiul, documentul din 1435 menționează doar „morile Covurluiului”. Așa cum subliniază și Tudose Tatu, această unitate administrativă apare pentru prima dată în hotarnica din 12 ianuarie 1495, deși există suspiciuni că ar putea fi o interpolare târzie din secolul al XIX-lea pe un suret. Prima mențiune clară a ținutului Covurlui se regăsește însă într-un document din 28 aprilie 1555.
Se observă, așadar, că termenul „volost” a fost folosit mult mai frecvent în documente pentru desemnarea ținuturilor decât „derjava”, și chiar cu mulți ani înaintea acestuia din urmă.
Faptul că, în unele cazuri, denumirea ținuturilor lipsește din documente nu înseamnă că ele nu existau. Gheorghe Ghibănescu consideră că, în astfel de situații, „moșiile se citează după ape sau ocoale, nu după ținuturi”. Paul Negulescu observă că în Moldova aproape toate ținuturile poartă numele orașelor cele mai importante din regiune, cu excepția Covurluiului, Cârligăturei și Tutovei, care au preluat numele cursurilor de apă care le străbat.
Teodor Bălan explică absența numelor de ținuturi din documente prin influența „diacilor de cancelarie”, care utilizau formula „în țara noastră moldovenească” atunci când făceau referire la locul unde se găseau moșiile. Aceasta făcea dificilă stabilirea ținutului. Această formulare a apărut pentru prima dată într-un document din 18 noiembrie 1393, când domnitorul Roman a conferit o moșie. Ulterior, fraza a devenit stereotipă, iar numele ținuturilor au fost menționate foarte rar în documente, astfel încât identificarea locului era mai ușoară doar atunci când erau indicate și numele râurilor sau satelor învecinate. De asemenea, se foloseau expresiile „unde a fost cneaz […], jude […], vătăman”.
Istoricul ieșean Dumitru Ciurea consideră că termenii „volost” și „derjava” au un sens identic și echivalent cu termenul latin „district”. Acesta desemna ținutul ca unitate administrativ-teritorială în documentele din secolul al XV-lea. De exemplu, ținutul Țețina este desemnat cu termenul „volost” într-un document din 13 decembrie 1433, iar în documentul din 18 octombrie 1435 apare cu cel de „derjava”. La 23 septembrie 1436, revine la termenul „volost”, iar în actul din 28 februarie 1444, redactat în limba latină, apare sub numele de „district” (adică ținut).
Pe baza informațiilor și argumentelor prezentate, se poate concluziona cu claritate că termenul „volost” trebuie interpretat ca însemnând „ținut”. Prin urmare, scrisoarea lui Iliaș face referire atât la orașul, cât și la ținutul Tecuci.
Deși data exactă a întemeierii orașului Tecuci nu este cunoscută, există suficiente informații și argumente pentru a considera că orașul este unul vechi, anterior constituirii statului feudal Moldova. Istoricul Nicolae Iorga descrie Tecuciul ca fiind „un oraş vechi, în legătură desigur cu vămile tătăreşti din vremurile lui Nogai”. Alexandru I. Gonța susține că Tecuciul exista înainte de 1241, menționând negustorii lioveni aflați în căutarea unui drum mai scurt pentru transportul peștelui decât cel care trecea prin Chilia. Acești negustori au „reînviat vechiul drum şi târgurile Vaslui, Bârlad şi Tecuci, prefăcute în ruine de pustietoarea năvălire a tătarilor”. Petre P. Panaitescu subliniază că orașele cele mai vechi, cunoscute înainte de 1430, în Moldova de Sud-Vest, sunt: Tecuci, Bârlad, Huși, Cetatea Albă și Chilia.
Prin urmare, chiar dacă prima atestare documentară se face prin documentul discutat, există suficiente argumente pentru a considera Tecuciul un oraș vechi, și nu unul „nou format”, așa cum se afirmă în unele lucrări.
Pentru a determina perioada în care a fost înființat ținutul Tecuci, ne poate ajuta tradiția consemnată de interpolarea lui Misail Călugărul în Letopisețul lui Grigore Ureche, referitoare la înființarea de către domnitorul Alexandru cel Bun a celui de-al doilea scaun episcopal la Roman: „a făcut al doilea episcop, după mitropolit, la sfânta mănăstire ce este în orașul Roman și i-a dat eparhia o parte din ținuturi de sub munte din jos”.
Ținuturile care aparțineau de Episcopia Romanului au fost menționate de Axinte Uricariul în „Cronica paralelă a Țării Românești și a Moldovei”: Romanul, Bacăul, Putna, Tecuciul, Covurluiul, Tutova, Vasluiul.
Părintele Scarlat Porcescu consideră că Episcopia Romanului a fost înființată de Alexandru cel Bun în perioada 1408-1413. De asemenea, părintele profesor Mircea Păcurariu susține că Episcopia Romanului a fost înființată în anul 1408. Unii istorici susțin că anul apariției Eparhiei sau Mitropoliei Romanului a fost 1436. În opinia noastră, în anul 1436, după ce Moldova a fost împărțită între cei doi fii ai lui Alexandru cel Bun, a avut loc schimbarea statutului Eparhiei Romanului de la Episcopie la Mitropolie.
Acest lucru este indicat într-un document legat de desfășurarea Sinodului de la Ferrara-Florența, datat 30 iulie 1437, în care sunt menționați cei doi delegați ai Bisericii Ortodoxe din Moldova: Damian al Sucevei și protopopul Constantin, locțiitor al Moldovlahiei (de Jos), adică al Episcopiei de Roman, devenită acum Mitropolie. Aceasta a existat, probabil, până în decembrie 1442, când Ștefan l-a ucis pe Iliaș și a rămas unicul domnitor. În unele hrisoave de după această dată, Episcopia de Roman mai este numită Mitropolie, dar acest lucru nu înseamnă că ea mai păstra acest statut în realitate. Menționăm că ținutul Tecuci s-a aflat sub jurisdicția canonică a Mitropoliei de Roman.
În concluzie, scrisoarea domnească din 1 septembrie 1435 atestă documentar atât orașul, cât și ținutul omonim. Deși data exactă a întemeierii Tecuciului nu este cunoscută, cercetările actuale oferă suficiente informații și argumente care susțin ideea că orașul are o vechime mult mai mare, probabil anterioară constituirii statului feudal Moldova. Mai târziu, orașul Tecuci a devenit centrul administrativ al ținutului cu același nume, înființat cel mai probabil în perioada 1408-1413.
Daniel Bradea în Ziarul Tecucean