25% din legumele consumate în România şi 40% din fructe vin acum din import. Cele mai multe legume vin din Turcia şi Polonia, iar cele mai multe fructe din Grecia, Germania şi Turcia.
Cantitatea de legume şi fructe adusă din străinătate s-a dublat în ultimul deceniu, iar pentru fiecare categorie merge spre 1 milion de tone anual, în timp ce producţia de legume a scăzut în această perioadă şi cea de fructe a stagnat, arată o analiză pe baza datele de la Institutul Naţional de Statistică.
Spre exemplu, unii fermieri din zona Matca s-au asociat şi își propun să investească în depozite de fructe, cu scopul final de a face pasul spre export.
Pe de altă parte, sunt producători care spun că şi cu irigaţii la legume este greu să faci faţă secetei, care în ultimii cinci ani a fost prezentă în România şi a micşorat recoltele. Apoi, costurile mari de producţie în spaţii protejate – sere sau solarii – i-au determinat pe unii fermieri să renunţe la activitate.
Astfel, Claudiu-Sorin GAVRIL, tecucean și respectat fermier din județul Galați, candidează pentru un loc în Parlament pentru a reprezenta și interesele legumicultorilor mici și medii din județ.
Acesta susține un “patriotism economic” care va însemna propuneri în cadrul tuturor programelor economice pe care viitoarea guvernare le va propune şi adopta. Totodată a subliniat că „a susține ca mai multe produse româneşti să se regăsească pe tarabe și rafturi înseamnă câ ajuți economia locală prin susținerea firmelor româneşti şi angajaţii lor.”
Reamintim și de campania Partidului Social Democrat “Cumpără românește” prin care românii erau încurajați să cumpere doar produse de la companii locale, precum: Muștar din Tecuci clasic “Olympia”, Muștar din Tecuci cu Boabe “Olympia”, Cozonac “Concept Orizont”, Muștar dulce de Tecuci “Teco”, Păstrăv afumat în sos, vidat “La Mitică”, Cârnați subțiri „Mangalița de la Racovița”, Cârnați afumați „Mangalița de la Racovița”, Slănină afumată „Mangalița de la Racovița”, Curcan baby grill „Peneș Curcanul”, Brânzoaică „Remtim”, pâine pe vatră „Remtim”, etc.
Votați echipa PSD Galați pentru Camera Deputaților și Senatul României!
Comandat de Partidul Social Democrat- P.S.D.-FILIALA JUD. GALAȚI
Realizat și distribuit de TEC MEDIA COMPANY SRL
Codul de Identificare al Mandatarului Financiar Coordonator atribuit de AEP: 11240017