Ieri, 26 mai, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Galați, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Galați, au efectuat 2 percheziții domiciliare, în municipiul Galați, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc. Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate aproximativ 80 de grame de marijuana, suma de 1 300 de lei și două telefoane mobile.
Perchezițiile au avut loc după ce, în aceeași zi, în cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea traficului de droguri de risc, două persoane au fost surprinse în flagrant delict, în timp ce ar fi tranzacționat marijuana.
Doi bărbați, cu vârste de 20 și 21 de ani, au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.