vineri, septembrie 20

FOTO: Ziua Internaţională a Copilului sărbătorită la Tecuci. Peste 500 de curioşi au dat curs invitaţiei

Evenimentul dedicat zilei de 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului s-a desfăşurat începând cu orele 12:00, în curtea interioară a Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci.

Alături de reprezentaţi importanţi ai Jandarmeriei Române (IJJ Galaţi), Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ Galaţi), Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă – Secţia Pompieri Tecuci, SMURD Tecuci, dar şi a partenerilor locali, respectiv „Asociaţia Legiunea XIII” din Tecuci, organizatorii au reuşit să atragă peste 500 de participanţi pe parcursul celor 6 ore de activitate.

Vremea nefavorabilă a amânat mai multe evenimente culturale anunţate pe raza judeţului Galaţi, evenimentul desfăşurat la Tecuci fiind singurul din judeţ. Curiozitatea şi simpla dorinţă de a participa la un eveniment cultural au atras chiar şi familii din Municipiul Galaţi.

Mulţumim tuturor participanţilor care nu au fost constrânşi de vremea nefavorabilă dar şi autorităţilor şi reprezentanţilor acestora, respectiv subinspector Marian Cătălin, agent Ana-Maria Pavel, locotenent Badin Mircea Cătălin, colonel Avram Daniel, locotenent-colonel Bălţătescu Gheorghe, maoir Hodorogea Cătălin, comandant legiune Gârleanu Ciprian şi locţiitor comandant Andrei Petică.

Prin această primă activitate post-pandemică, tinerii tecuceni au arătat că se pot realiza activităţi de succes prin implicarea tuturor instituţiilor, cu cele mai mici costuri.

 

Sursă Foto: Luci

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *