50.000 de euro neramburasili pentru tinerii românii care se-ntorc din străinătate. Până când pot fi depuse cererile

Tinerii care muncesc în agricultură, în străinătate, şi vor să se întoarcă în ţară pentru a dezvolta propria afacere în domeniul agricol, pot cere statului fonduri nerambursabile de 50.000 de euro.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a prelungit deja sesiunea de primire a cererilor de finanţare pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” dedicată celor din diaspora, până la data de 05 iulie 2021, ora 16.00.   

Tânărul fermierul reprezintă, conform art. 2, alin. (1) „o persoană cu vârsta de până la 40 de ani (inclusiv cu o zi înainte de a împlini 41 de ani) la momentul depunerii cererii, care deţine competenţele şivcalificările profesionale adecvate şi care se stabileşte pentru prima dată într-o exploataţie agricolă ca şef al respectivei exploataţii”.

Sprijinul va fi acordat pentru facilitarea începerii activităţilor agricole pentru instalarea tânărului fermier. Astfel, prin îndeplinirea obiectivelor propuse în Planul de Afaceri, se consideră că tânărul fermier s-a instalat şi sprijinul acordat prin FEADR şi-a atins obiectivul strategic.

Pragul de calitate pentru perioada mai-iulie este de 25 de puncte. Până în prezent au fost depuse 172 de proiecte a căror valoare însumează 6,9 milioane euro.   Ghidul solicitantului pentru această sesiune a fost modificat pentru a uşura accesarea finanţării nerambursabile pentru tinerii cetăţeni români din afara graniţelor ţării care se instalează ca şefi sau manageri ai exploataţiei.

Pentru dovada locului de muncă în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară solicitanţii vor prezenta un document oficial a cărui origine va fi autentificată prin apostilă emisă conform Convenţiei de la Haga.  

În cazul în care, solicitantul nu poate depune documentul autentificat prin apostilă acesta poate să depună un certificat de înregistrare care dovedeşte prezenta solicitantului cel puţin 3 luni neîntrerupte în ultimele 24 luni, anterioare depunerii cererii de finanţare, este emis de autorităţile locale (de exemplu poliţia sau primăria), care cuprinde numele şi adresa persoanei înregistrate, precum şi data înregistrării, în baza art. 8 a Directivei 2004/38/CE.

Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcţie de dimensiunea exploataţiei agricole (dimensiunea exploataţiei agricole se poate calcula şi prin noua aplicaţie pusă la dispoziţia publicului pe pagina de internet a AFIR – http://so.afir.info/).

Finanţarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranşe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului în funcţie de implementarea corectă a Planului de Afaceri, fără a depăşi trei ani (cinci ani pentru exploataţiile pomicole) de la semnarea Contractului de finanţare.   Depunerea cererilor de finanţare se face doar on-line pe www.afir.info, pana la 5 iulie 2021, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului.

Ghidul solicitantului şi documentele necesare accesării pot fi consultate aici.

Citeste mai mult: adev.ro/qvi64j

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *