VIDEO: Anchetă deschisă într-un liceu din Tecuci. Doi tineri s-au luat la bătaie în incinta instituției

Actualizare 12:40:

Elevii implicați în altercație sunt audiați în prezent. Incidentul a pornit în urma unei discuții aprinse dintre cele două fete (vezi începutul filmării) iar băiatul a intervenit pentru a-și apăra sora. 

Actualizare 12:10:

În urma apariției în spațiul public, pe un site de socializare, a unei filmări în care doi adolescenți se lovesc, intr-o sală de clasă, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tecuci s-au autosesizat și au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, cercetările urmând să stabilească identitatea persoanelor care apar în imagini și împrejurările în care s-a produs incidentul.

 

Incidentul s-a petrecut înaintea vacanței de vară, în cadrul Colegiului Național de Agricultură și Economie din Tecuci.

Din primele informații, cei doi făptași sunt elevi în clasa a X-a din cadrul instituției și toată tensiunea ar fi pornit de la un alt elev din aceeași clasă.

Inspectoratul Școlar Județean dar și conducerea instituției au demarat deja o anchetă pentru a stabili cauza dar și sancțiunile ce vor fi aplicate celor doi.

 

Sursă: Munikipiul Tecuci

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *