Scandal cu arme albe într-o sală de jocuri din Tecuci.

Incidentul violent s-a petrecut joi seară la o sală de jocuri din Municipiul Tecuci.

Un bărbat înarmat cu o sabie a intrat într-o sală de jocuri de noroc și a amenințat-o pe operatoarea de serviciu cu arma și cu acte de violență, cerându-i bani pentru a juca la aparatele din sală. Individul s-a servit cu o bere din frigiderul aflat în sală și a continuat scandalul, stârnind panică și teamă printre clienți.

Operatoarea a apăsat butonul de panică, moment în care un agent de pază a încercat să îl potolească pe individul violent și l-a dezarmat. Când să îl scoată din sala de jocuri de noroc, bărbatul agresiv a reușit să își recupereze sabia. Acesta a sunat la 112 și a cerut ajutor Poliției. La câteva ore după scandal, polițiștii din Tecuci au reușit să îl prindă pe agresor, care dispăruse de la locul faptei. A fost reținut și dus în fața instanței.

Judecătoria Tecuci a emis astăzi mandat de arestare preventivă pentru 30 zile pe numele bărbatului violent sub acuzațiile de tâlhărie, loviri și alte violențe, amenințarea, tulburarea liniștii și ordinii publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

Sursă: ProLider FM

1 Comment

  • Anonim

    Eu când am fost atacată cu o sabie, tot într-o sală de jocuri, tot in Tecuci, individul de ce nu a fost arestat? Atunci și eu cât și agentul de paza am fost răniți.Politia Tecuci, arestați după preferințe?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *