Printr-o notă electronică transmisă clienţilor săi, Raiifeisen Bank anunţă că de la 1 februarie 2022 modifică aproape toatre condiţiile de lucru cu clienţii. Astfel, banca anunţă că vor fi sistate toate operaţiunile cu numerar şi casieriile total desfiinţate.
Banca a început deja această schimbare de mai bine de șase luni. Pentru deţineri mai mari de 500.000 de euro se percepe o taxă anuală de 0,25% (de dobândă nu se pomeneşte nimic).
De asemenea, orice deţinător de cont curent este obligat să aibă cel puţin o tranzacţie online, comisionată ca atare. Clientul nu are voie să deţină mai mult de două conturi curente într-una dintre valute – lei, euro, dolari etc.
Orice rambursare de credit, rată card credit – chiar și renunţarea la serviciile băncii – se vor face exclusiv online. Bineînţeles, cu costurile aferente.
De asemenea, ordinele de plată pe suport de hârtie nu vor mai fi acceptate de bancă pentru a fi executate. Vor exista câteva excepţii. Termenul limită până la care vor putea fi transmise ordinele de plată, exclusiv în format electronic, este ora 15:00 a fiecărei zile bancare.
O altă limitare impusă de noua strategie a băncii este limitarea numărului de conturi: doar două conturi în aceeași valută.
Sursă: economica.net