vineri, septembrie 20

Doi gălățeni s-au ales cu dosar penal. Totul a început de la o amenințare prin telefon

Prezența de spirit a jandarmilor a prevenit un posibil conflict cu urmări grave. Doiminori, ambii în vârstă de 17 ani, s-au ales cu dosar penal. Totul a pornit de la o amenințare făcută prin telefon.

Joi, 2 decembrie, la ora 11:20, echipajul de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza Secției 3 Poliție Galați, în timp ce patrula pe strada Lunca Siretului, a observat un bărbat care încerca să smulgă o țeavă metalică dintr-un gard. Persoana în cauză a sesizat
că se apropie un echipaj de jandarmerie și a aruncat în vegetația din zonă un obiect pe care îl avea în buzunar.

Jandarmii au legitimat persoana în cauză și așa au aflat că acesta are vârsta de 17 ani și locuiește în Galați. Întrebat fiind despre motivul pentru care încearcă să smulgă țeava metalică din gard, acesta a declarat că urmează să se întâlnească cu un cunoscut pentru a se bate, deoarce cu o zi înainte i-a amenințat prietena, iar pe el l-a amenințat că îl va tăia.

În vegetația din zonă, jandarmii au găsit un cuțit cu lama de 15 cm, despre care tânărul a precizat că îl avea asupra lui pentru a se apăra, întrucât nu știa cum va evolua conflictul.

În timp ce jandarmii discutau cu acesta, la fața locului a apărut o a doua persoană despre care oamenii legii au aflat că este fratele celui cu care tânărul urma să se întâlnească pentru a-și rezolva disputa, prin violență.

La controlul corporal efectuat asupra celui din urmă, în buzunarul de la geacă a fost găsit un briceag cu lama de 10 cm, despre care acesta a precizat că îl purta asupra lui deoarece intenționa să se bată cu persoana oprită de jandarmi, întrucât fratele său nu a putut să vină personal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *