Primarul din Munteni, Dănuț Oprea, are un proiect de suflet pentru vârstnicii din comună. În satul Țigănești, cu fonduri europene de 2,5 milioane de lei, atrase prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, pe o suprafață de 7.000 de metri pătrați se ridică un centru de zi care ar putea fi la cheie în circa două luni.
Vineri, 13 mai, la data vizitei echipei Viața Liberă în localitatea aflată la doar câțiva kilometri de municipiul Tecuci, lucrările erau în toi la această investiție, cu materiale de cea mai bună calitate. Imobilul, structurat pe mai multe încăperi generoase ca dimensiuni, cu diferite destinații de agrement pentru seniorii comunei. În plus, centrul de zi este prevăzut cu parcare, grădină, foișor cu grătar, fiind prevăzut cu panouri fotovoltaice în vederea asigurării apei calde. ”Aici erau bălării cât camionul și două clădiri în paragină pe care nu mai avea niciun rost să le reabilităm. Tot pe acest teren va fi și o sală de sport și vom face o un drum de acces cu o terasă pentru ca bătrânii să poată ajunge și la râu”, ne-a descris Dănuț Oprea etapele viitoare ale proiectului. Apa Bârladului este fix la doi pași de noul centru social de zi din Țigănești.
Prin contrast izbitor, conacul poetului Costache Conachi, din același sat component al comunei Munteni, a fost lăsat în paragină de Academia Română, proprietarul imobilului ridicat în secolul al XVIII-lea, cu o curte imensă de 70 de hectare. Așa cum arată în prezent, vandalizat periodic și practic în ruină, clădirea impozantă își va da, cel mai probabil, ”obștescul sfârșit” după un seism de magnitudine ridicată. Tristețea este cu atât mai mare cu cât apropiindu-te de incinta monumentului istoric, descoperi că din bălăriile imense se înalță ceea ce a mai rămas în picioare din ruinele arcului de triumf, un fel de poartă domnească, concepută în stil gotic. Dacă ar avea glas, conacul ar striga după ajutor, însă acesta întârzie să vină și, deja, credem că este prea târziu.
”Domnii de la Academia Română au fost aici, noi am făcut studii și măsurători, însă nu s-a întâmplat nimic ulterior. În plus, a existat, din câte cunosc, și o inițiativă a Consiliului Județean de a prelua imobilul spre reabilitare, dar nici aceasta nu a avut succes. Nefiind proprietari, nu putem face nimic”, ne-a relatat primarul din Munteni. Acesta își amintește cu nostalgie de vremurile când, foarte tânăr fiind, reușea să sară gardul incintei pentru a face o baie în piscina conacului, iar angajații combinatului siderurgic din Galați beneficiau de câte o săptămână de recuperare în zonă.
Citește integral aici