La data de 26 iulie a.c., ora 06.40, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, în municipiul Tecuci, la intersecția străzilor Cuza Vodă și Nicolae Bălcescu, soldat cu rănirea a patru persoane.
La fața locului, polițiștii au stabilit că în accident au fost implicate două autoturisme conduse de o femeie, de 32 de ani, respectiv un bărbat, de 29 de ani, care, pe fondul neacordării de prioritate, ar fi intrat în coliziune.
În urma impactului, conducătorul auto și alți trei bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 62 de ani, pasageri în același autoturism, au suferit leziuni, dar nu au necesitat internarea în spital.
În cauză, a fost întocmit dosar penal și polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor concrete în care s-a produs accidentul.
Tot în municipiul Tecuci, în aceeași zi, s-a produs un alt accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.
În urma cercetărilor, a rezultat că victima, o femeie, de 75 de ani, care ar fi traversat strada prin loc nepermis, ar fi fost surprinsă și accidentată de un autoturism al cărui conducător efectua manevra de mers înapoi, în intersecția dintre străzile Vasile Alecsandri și Nicorești. Femeia a fost condusă la spital, dar nu a rămas internată.
După producerea accidentului, conducătorul autoturismului, identificat în persoana unei femei, de 55 de ani, a părăsit locul faptei, revenind ulterior, la sosirea polițiștilor. La testarea alcoolscop a acesteia, rezultatul a fost negativ.
Polițiștii au întocmit dosar penal și fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.