Duminică 18 Decembrie a avut loc în Municipiul București, Cupa României DFS TELLUR, o competiție de KICKBOXING-K1 destinată sportivilor amatori la nivel de copii, juniori și seniori.
Clubul KICKBOX & MUAY THAI TECUCI a fost prezent cu un lot de 9 sportivi din care 5 au luptat la Divizia „Super-fight DFS” și TOȚI au obținut locul 1 și medalia de aur. La Divizia „Centuri DFS” am obținut două locuri 3 și medalia de bronz, un loc 2 și medalia de argint, iar revelația clubului nostru, BLÂNDU IANIS , după 3 meciuri aprig disputate a obținut pentru prima oară în istoria kickbox-ului tecucean centura DFS.
Felicitări sportivilor pentru ambitie, sacrificiu și efortul depus la antrenamente.
Sunt mulțumit de rezultat, deși cred că întotdeauna se poate mai mult.
Multumesc părinților pt efortul financiar, pentru ca pe parcursul competiției au fost alături și pentru ca au susținut necondiționat toți sportivii participanți.
Respect și apreciere d-nei doctor Daniela Matrof și d-lui Sorin Daniel Matrof pentru ajutorul acordat celor doi sportivi făcand posibilă participarea acestora la competiție.
Mereu spartan ! Mereu puternic !
Mulțumiri se îndreaptă și către cei care ne sunt mereu aproape și ne susțin financiar atunci când este posibil:
- Gavril Claudiu
- Cornel Pintilie – Gold Ballroom Tecuci
- Mitica Rarinca -Ocaua lui Cuza
- Constantin Peptanaru – Remplast Caps srl
- Daniel Bld -Termoclass
- Cristina Dragomir,Ionut Dragomir -Gladiatorii
A transmis Gabriel Danu, antrenorul clubului KICKBOX & MUAY THAI TECUCI.
Felicitări copii, felicitări tuturor!
Comunicat de presă