Creștinii celebrează Crăciunul, sărbătoarea Nașterii Domnului, în fiecare an, pe 25 decembrie. Există multe tradiții și obiceiuri legate de acest eveniment și, chiar dacă unele dintre ele au fost înlocuite, multe altele s-au păstrat. Iată care sunt cele mai îndrăgite tradiții și obiceiuri de Crăciun.
Tradiții și obiceiuri de Crăciun
În data de 20 decembrie, odată cu Ignatul, când se taie porcul, se intră în sărbătorile de iarnă. Din această zi și până la Crăciun, începe umblatul cu capra, țurca sau brezaia, o mască cu cap de animal, cu scopul de a aduce rodnicie recoltelor și bunăstare animalelor din ogradă.
Ce se face în ajunul Crăciunului
Înainte de ajun, în noaptea de 23 spre 24 decembrie, în unele zone ale țării se face masa de ajun, pentru sufletele morților, cu alimente de post la care este invitat și preotul ca să le guste și să le binecuvânteze.
Tot în această perioadă încep și colindele de Crăciun, care anunță Nașterea Domnului. Tradiția spune că Dumnezeu a lăsat colindele pe pământ special ca să ne mai scape de păcate, iar când acestea nu se vor mai auzi, vor ieși diavolii pe pământ.
Colindătorii sunt răsplătiți cu covrigi, mere, nuci și turte specifice, numite „scutecele lui Hristos”, dar mai nou lumea oferă și bani. Chiar și la masa de Crăciun este bine să ascultăm colinde, pentru că aduc armonie în relațiile dintre oameni și belșug în case și pe ogoare.
Păstrarea luminii este una dintre cele mai iubite și vechi tradiții în Moldova, tradiție pe care unii dintre locuitorii satelor moldovenești o mai țin. Sărbătoarea Crăciunului este strâns legată de solstiţiul de iarnă, cea mai scurtă zi din an. Astfel, în seara de ajun, moldovenii aprind un rug din buşteni pentru a ţine cât mai mult lumina.
Tradiția spune că în ajunul Crăciunului nu se dă gunoiul afară din casă și nu se împrumută lucruri. Fetele nemăritate își pot vedea ursiții în vis, dacă pun noaptea la fereastră bucăți mici din toate preparatele pregătite pentru sărbătoarea Crăciunului.
Tradiții și obiceiuri de Crăciun 2022 – în ajunul Crăciunului
- Nu se bea rachiu, considerându-se băutura diavolului;
- Nu se dă de împrumut și se ia înapoi ce s-a împrumutat;
- Nu se aruncă gunoiul;
- Se spune că nu e bine să te bați, nici măcar în glumă, că te umpli de bube în timpul anului;
- Copiii pornesc cu colindul: „Bună dimineața la Moș Ajun, ne dați ori nu ne dați”;
- În unele zone, copiilor li se dă să mănânce bostan, ca să fie grași tot anul.
- În noaptea dinspre Crăciun se spune că apa se preface în vin și animalele vorbesc.
- Cei care cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în ziua de Ajun, pentru ca albinelor să le meargă bine și să nu le piardă la roit.
- Fetele nemăritate trebuie să țină post negru pentru a-și putea visa ursitul. Acest obicei se urmează în anumite zone ale țării. De asemenea, în alte regiuni ale țării, fetele, pentru a-și vedea ursitul, lasă afară peste noapte puțin din toate felurile de mâncare negustate, astfel ursitul va veni și va gusta, iar acestea vor putea să-l vadă.
- La țară, în ziua de Ajun se coace cozonacul.
- În această zi se pun pe masă două pâini, sare, peşte, grâu şi un pahar cu apă, şi se crede că noaptea vin membri de familie morţi şi mănâncă din acele bucate.
Alte tradiții și obiceiuri de Crăciun
MOȘ AJUN ȘI MOȘ CRĂCIUN
Moș Ajun este stăpânul timpului care deține puterea anului ce va veni. După apariția lui Moș Crăciun (în creștinism), valoarea lui Moș Ajun scade. Ei sunt bătrâni cu bărbi albe ca zăpada. Sunt buni și darnici și aduc cadouri tuturor copiilor.
Tradiția spune că Maica Domnului, fiind pe cale să nască, cere adăpost lui Moș Ajun. Acesta, fiind sărac, o îndrumă către fratele lui, Moș Crăciun. Acesta este stăpânul staulului unde au stat Iosif și Maria, care nu au găsit loc la han. Nevasta lui Moș Crăciun a ajutat-o pe Maria să nască.
OBICEIUL DARURILOR DE CRĂCIUN
- După naștere copilul, Iisus a fost așezat sub un măr și Moș Crăciun a început să culeagă fructe și să le arunce cu bucurie copiilor care treceau pe acolo. De aici vine obiceiul ca Moș Crăciun să aducă daruri copiilor.
- Cadourile sunt legate și de închinarea magilor care au adus daruri (aur, smirnă și tămâie) Pruncului Sfânt. În zilele noastre, o persoană îmbrăcată în haine roșii, cu barbă și sac cu jucării împarte cadouri tuturor copiilor.
- În unele case, Moșul vine noaptea când copiii dorm și lasă darurile sub bradul împodobit.
OBICEIUL ÎMPODOBIRII BRADULUI
Inițial, în cultura poporului nostru, bradul deținea funcții funerare. El era fie substitul miresei sau mirelui, dacă în familie exista moartea unui tânăr necăsătorit, fie dubletul vegetal al defunctului.
Obiceiul împodobirii bradului este destul de recent în România. Brazii simbolizează Sfânta Treime. Podoabele semnifică bogăția și cunoașterea, exact ca pomul sacru din Grădina Edenului.
Tradiții și obiceiuri de Crăciun – Sărbătoarea Nașterii Domnului
Începând cu această zi și până la Bobotează, copiii umblă cu Steaua. Ei poartă pe cap o coroană din hârtie colorată și colindă. Acum are loc și Vicleimul sau Irozii. Este momentul în care tinerii pun în scenă nașterea lui Hristos și șiretenia lui Irod care a poruncit uciderea pruncilor.
- Se spune că la masa de Crăciun este bine să ascultăm colinde, care aduc armonie în relațiile dintre oameni și belșug în case și pe ogoare.
- Se consideră că e bine să mâncăm pește la micul dejun, pentru a fi sprinteni în perioada ce urmează.
- Creștinii ortodocși merg înainte la biserică, la Liturghie. Cei ce s-au spovedit se împărtășesc și abia apoi se așază la masă cu familia.
Sursă: libertatea.ro