Primele carduri de energie au sosit în județul Galați. Beneficiarii le vor primi acasă

Primele 10.000 de carduri de energie pentru beneficiarii gălățeni au sosit deja la Oficiul Județean de Poștă Galați și urmează să fie distribuite în județ în primele două zile ale acestei săptămâni, ne-a declarat directorul Anișoara Neculai. Conform acesteia, celelalte aproximativ 18.000 de carduri vor fi primite tot în această săptămână, ele urmând să ajungă cât mai curând la beneficiarii lor.

Cardurile de energie, finanțate din fonduri europene, se livrează de către Poșta Română la domiciliul beneficiarului, cu confirmare de primire. Ajutorul pentru plata facturilor se acordă în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare – prima tranșă, acum și a doua, în septembrie 2023. Prin intermediul acestor vouchere se vor putea achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Beneficiarii vor putea utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin următoarele modalități: direct la factorul poștal, la orice oficiu poștal sau online, prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție de Poșta Română.

Sursa: Viața Liberă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *