Rusaliile, sărbătoare importantă în calendarul creștin ortodox

La zece zile dupa Inaltarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Invierea Sa, praznuim Rusaliile – Pogorarea Sfantului Duh, cunoscuta si sub denumirea de Cincizecime. Anul acesta praznuim Pogorarea Sfantului Duh pe 4 iunie. Ca vechime, Rusaliile coboara pana in veacul apostolic. In primele secole crestine, praznicul Cincizecimii era o dubla sarbatoare: a Pogorarii Duhului Sfant si a Inaltarii lui Hristos. In jurul anului 400, cele 2 sarbatori s-au despartit una de cealalta.

Daca prin lucrarea Duhului Sfant, Dumnezeu Fiul S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat, tot prin Duhul Sfant ni se impartaseste viata dumnezeiasca si omeneasca a lui Hristos. Pogorarea Sfantului Duh este actul de trecere a lucrarii mantuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa in oameni. Astfel, Biserica se constituie prin aceasta extindere a vietii lui Hristos in noi.Avand in vedere ca prin Duhul ne impartasim de Hristos, in Biserica Ortodoxa sfintele slujbe incep cu rugaciunea adresata Sfantului Duh: „Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, Care pretutindeni esti si pe toate le implinesti; Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre”.

Evenimentul Pogorarii Duhului Sfant este descris in cartea „Faptele Apostolilor” (F.A. 2,4). Aici se spune ca Duhul Sfant Se pogoara din cer ca un vuiet mare de vant si Se imparte deasupra capului fiecaruia din cei prezenti, in chip de limbi de foc.

La Pogorarea Duhului au fost prezenti numai Apostolii?

Textul „Cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc” (FA. 2, 1), a dat nastere la multe nedumeriri, pentru ca nu se precizeaza cine sunt acei „toti”. Din dorinta de a aduce mai multa lumina in acest caz, versiunea romana a Noului Testament a introdus termenul de „Apostoli”.

Insa, daca se omite cuvantul „Apostoli”, poate rezulta ca in acea zi se gaseau laolalta nu numai cei doisprezece, ci toti cei o suta douazeci de frati care s-au aflat impreuna cu Apostolii alaturi de Iisus, incepand cu Botezul savarsit de Ioan si pana la Inaltare (F.A. 1, 22). Sfantul Ioan Gura de Aur, Teofilact si alti exegeti, afirma ca la Cincizecime au fost prezenti nu numai apostolii, ci si alti frati. De aici reiese ca Sfantul Duh s-a revarsat peste toti membrii Bisericii, si nu numai peste ierarhia reprezentata de apostoli. Exegeza ortodoxa, precum si cea romano-catolica, bazate pe Traditie, afirma ca la Cincizecime era de fata si Maica Domnului.

Faptul ca limbile apar „impartite”, denota ca fiecare persoana se invredniceste in mod propriu de primirea Duhului. Acest Duh sfinteste pe fiecare om in parte si pe toti laolalta, adica sfinteste persoane in comuniune sau pentru comuniune.

Rusaliile – momentul in care Apostolii incep sa graiasca in limbi necunoscute

Dupa Pogorarea Sfantului Duh, Apostolii au primit puterea de a grai in limbi necunoscute de ei pana atunci. Au descoperit invatatura Mantuitorului si altor neamuri, in diferite limbi. Inceputul a avut loc chiar in aceasta zi, a Pogorarii Duhului Sfant, cand s-au facut intelesi de toti iudeii veniti la Ierusalim din tot Orientul. Pelerinii neputand sa-si explice cum de puteau predica in graiuri diferite, unul dintre ei ii acuza ca ar fi „plini de must”, adica beti (F.A. 2, 13). Atunci Sfantul Petru a luat cuvantul pentru a-i apara pe Apostoli de o asemenea invinuire, dar si pentru a vorbi multimilor despre Hristos. El le-a descoperit ca se implinise profetia lui Ioil: „Iar in zilele din urma, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul” (F.A. 2, 17, Ioil 3, 1). In urma cuvantarii lui Petru, trei mii de persoane au primit botezul.

Apostolii au vorbit real limbile celor prezenti. Din Faptele Apostolilor aflam ca toti cei umpluti de Duh Sfant „au inceput sa graiasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai” (Fap. 2, 6). Au existat persoane care au afirmat ca Apostolii au vorbit intr-o singura limba, dar Duhul Sfant traducea ascultatorilor ceea ce Apostolii graiau. Daca Duhul ar fi tradus, atunci „minunea ar fi fost mai degraba la cei ce ascultau decat la cei ce vorbeau”, dupa cum afirma Sfantul Grigorie de Nazianz.

Focul in chipul caruia Si-a facut aparitia Duhul Sfant nu era unul natural si din acest motiv Scriptura vorbeste de limbi ca de foc si nu limbi de foc. E importanta aceasta precizare pentru ca exista o diferenta majora intre lumina dumnezeirii si lumina focului. Lumina dumnezeiasca fiind necreata nu sufera schimbari si alterari, precum cea a focului. Iar daca lumina focului este cand mai putin intensa, cand intensa, in functie de foc, lumina dumnezeiasca fiind necreata, nu i-a luminat pe Apostoli progresiv.

Se obisnuieste sa se vorbeasca de trimiterea Sfantului Duh in lume, ca despre un act prin care Duhul ar lua locul lucrarii lui Hristos. In acest caz, Biserica ar fi numai opera Sfantului Duh. In realitate insa, Duhul trebuie vazut intotdeauna ca Duhul lui Hristos, deci, nu trebuie vazut sau conceput ca despartit de Hristos.

 

Exista obieiul ca in ziua de Rusalii, sa se aduca in biserica frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor ca de foc, ca semne ale coborarii Sfantului Duh. Ele sunt binecuvantate si impartite credinciosilor.

 

Sursa CreștinOrtodox

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *