LOCAL

Informatii de interes public din Tecuci.

Prelungire locuri de parcare în Municipiul Tecuci, pentru anul 2023
LOCAL

Prelungire locuri de parcare în Municipiul Tecuci, pentru anul 2023

Vă informăm că în conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de parcare din municipiul Tecuci, Art. 10, alin(1), deținătorii de abonamente de parcare de reședință pot solicita meținerea/prelungirea locului de parcare pentru anul 2023, prin poștă, în format letric și în format electronic pe adresa „[email protected]”, în perioada 01.11.2022 – 30.11.2022  
Pentru incendierea deșeurilor,  la Drăgănești s-a deschis dosar penal
LOCAL

Pentru incendierea deșeurilor, la Drăgănești s-a deschis dosar penal

La începutul acestei săptămâni, comuna Drăgănești a primit vizita Activistului Incomod. Având informația ca în comuna Drăgănești se depozitează și se incendiază deșeuri, acesta a venit tocmai de la Buzău, pentru a sesiza autoritățile. În zona "Rotunda" a localității a fost găsit un depozit neconform de deșeuri, astfel poliția a fost sesizată. Polițiștii Secției 6 Rurale Tecuci, în urma unui apel direct din partea activistului, au intervenit la Drăgănești pentru a verifica dacă cele sesizate se confirmă. Ajunși în comună, aceștia au fost conduși spre zona "Rotunda", unde la fața locului au găsit deșeurile depozitate în flăcări. De asemenea, în imediata apropiere era un angajat al primăriei care supraveghea zona. Agenții de poliție au făcut verificări și au chemat...
Incompetența administrației liberale de la Tecuci lovește din nou!
LOCAL

Incompetența administrației liberale de la Tecuci lovește din nou!

Incompetență sau iresponsabilitate?   2 proiecte finanțate prin AFM în cadrul “Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice” pentru Municipiul Tecuci riscă sa fie respinse din cauza incapabilității echipei de peneliști din Primărie!     Din aceasta situație rușinoasă putem trage concluzia ca singura pricepere a primarului este să irosească banii pe firmele de consultanță ale acestuia!   Domnule primar, scopul este sa realizați proiecte pentru Tecuci, NICIDECUM sa băgați banii tecucenilor în firmele dumneavoastră de casă!   Consultați lista “Centralizatorul proiectelor ale căror dosare necesită completări/remedieri/clarificări”: https://www.afm.ro/main/programe/eficienta_e...
Indemnizație de 2.500 de lei lunar pentru tinerii de peste 18 ani. Care sunt condițiile pentru a beneficia de sumă
LOCAL

Indemnizație de 2.500 de lei lunar pentru tinerii de peste 18 ani. Care sunt condițiile pentru a beneficia de sumă

Gabriela Firea a anunțat că adolescenții care au împlinit 18 ani, aflați în grija statului sau în plasament  și care merg la şcoală sau muncesc, vor primi, în fiecare lună, 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani. Mai mult decât atât, românii care au în plasament copii vor primi lunar 420 de lei pentru fiecare copil în parte. Anunțul a fost făcut pe Facebook de ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. „Ordinul comun între Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale privind aprobarea procedurii de stabilire și plată a alocației lunare de plasament, a indemnizației de sprijin și a indemnizației pentru tineri a fost publicat în Monitorul Oficial vinerea trecută și este deja în vigoare. Practic, din aces...
Forțe noi la IPJ Galați. 45 de polițiști au fost repartizați pe funcții
LOCAL

Forțe noi la IPJ Galați. 45 de polițiști au fost repartizați pe funcții

Luni, 31 octombrie 2022, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Galați a avut loc procedura de repartizare pe funcții a 45 de absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina, promoția octombrie 2022. Tinerii polițiști au fost întâmpinați de Inspectorul șef și adjunctul acestuia, care le-au adresat un mesaj de bun venit. Repartizarea s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, pe funcțiile vacante existente, avându-se în vedere situația operativă înregistrată la nivelul județului Galați dar și în baza opțiunilor liber exprimate de aceștia. Specializările în care vor profesa noii polițiști sunt ordine publică, rutieră și investigații criminale și au fost repartizați după cum urmează: 43 în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați și 2 la Secția Regiona...
Biciclist mort în urma unui accident între Drăgănești și Tecuci
LOCAL

Biciclist mort în urma unui accident între Drăgănești și Tecuci

La data de 02 noiembrie 2022, în jurul orei 07:40, Poliția a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN25, în interiorul localității Drăgănești a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea gravă a unei persoane.   Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci, care au ajuns la fața locului, au stabilit faptul că un bărbat de 31 ani din satul Malu Alb, județul Galați, în timp ce conducea un camion, la intrarea pe DN25, nu ar fi acordat prioritate unui biciclist, în vârstă de 74 ani, cu domiciliul tot în satul Malu Alb, care se deplasa pe partea dreaptă carosabilului cu direcția spre municipiul Tecuci, și l-ar fi accidentat.   Din nefericire, bărbatul de 74 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, fiind constatat ...
El este elevul cuțitar de la Movileni. A ales să își înceapă adolescența într-un mod mai diferit
LOCAL

El este elevul cuțitar de la Movileni. A ales să își înceapă adolescența într-un mod mai diferit

El este elevul de 14 ani, care l-a înjunghiat pe elevul de 13 ani. Se numește Elis, elev în clasa a VIII-a. L-a înjunghiat pe Sorin, elev în clasa a VII-a. Elis a ales să își înceapă adolescența într-un mod mai diferit. Reamintim că: La data de 1 noiembrie 2022, ora 11:30, Poliția Municipiului Tecuci a fost sesizată de directorul unei unități de învățământ din comuna Movileni, județul Galați, cu privire la faptul că, în urmă cu puțin timp, în pauza dintre orele de curs, un elev ar fi fost lovit de un altul cu un cuțit tip briceag.Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci care au ajuns în scurt timp la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă și au stabilit faptul că, în jurul orei 10:50, în pauza dintre orele de curs, a izbucnit un conflict spontan între...
Groaznic! Un elev a fost înjunghiat la școala din Movileni
LOCAL

Groaznic! Un elev a fost înjunghiat la școala din Movileni

La data de 1 noiembrie 2022, ora 11:30, Poliția Municipiului Tecuci a fost sesizată de directorul unei unități de învățământ din comuna Movileni, județul Galați, cu privire la faptul că, în urmă cu puțin timp, în pauza dintre orele de curs, un elev ar fi fost lovit de un altul cu un cuțit tip briceag.Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci care au ajuns în scurt timp la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă și au stabilit faptul că, în jurul orei 10:50, în pauza dintre orele de curs, a izbucnit un conflict spontan între doi elevi, de 13, respectiv 14 ani, din clasele a VII-a și a VIII-a, ambii cu domiciliile în comuna Movileni.În timpul conflictului dintre cei doi, elevul de 14 ani ar fi scos din buzunarul pantalonului un cuțit tip briceag, cu lungimea t...
Românii care nu și-au declarat fosa septică la primărie riscă să primească, de astăzi, amenzi uriașe de la Garda de Mediu
LOCAL

Românii care nu și-au declarat fosa septică la primărie riscă să primească, de astăzi, amenzi uriașe de la Garda de Mediu

Românii care au fose septice în gospodărie au avut termen limită până ieri, 30 octombrie să le declare la primărie.De astăzi, Garda de Mediu poate da amenzi de până la 10.000 de lei persoanelor care nu și-au înregistrat fosele septice la primărie.  Așa prevede o hotărâre de guvern adoptată la finalul lunii mai. Totuși, unele primării au acceptat și solicitările depuse astăzi, 31 octombrie 2022, întrucât ziua de 30 octombrie a fost într-o duminică. Guvernul a mai decis că dacă în localitate există canalizare, oamenii au obligaţia să se racordeze în cel mult un an la sistemul public şi să renunţe la fosă.Deocamdată, statul vrea să afle câte gospodării câte gospodării utilizează fose septice. Iar cine nu le-a declarat deja la primărie, poate fi amendat de G...
Reparații la acoperișul pieței din Tecuci
LOCAL

Reparații la acoperișul pieței din Tecuci

Acoperișul pieței centrale din Tecuci a fost reperat. "Având in vedere numeroasele semnalări ale comercianților atunci cand ploua sau cand se topește zăpada, am considerat absolut necesară investiția la acoperișul din piata centrala. Suntem in asentiment cu oamenii care isi desfășoară activitatea aici zi de zi și ne dorim ca aceștia sa comercializeze și sa-și desfășoare activitatea in cele mai bune condiții." Adaugă reprezentanții pieței Tecuci.