Sprijin din partea guvernului pentru persoanele vulnerabile în fața inflației și a crizei facturilor
Coaliția de guvernare discută noi măsuri de sprijin pentru cetățenii vulnerabili în fața inflației și a crizei facturilor, ce ar include vouchere pentru alimentele de bază și susținerea elevilor din familii cu venituri mici, au declarat pentru G4Media surse politice. E vorba despre o propunere a PSD.
Deciziile, care ar putea fi adoptate în această săptămână de guvern, prevăd acordarea a două tipuri de vouchere.
Primul tip este pentru elevii din familii cu venituri mici. Ar presupune acordarea lunară a unui voucher în valoare de 30 de euro (circa 150 de lei), timp de 7 luni, adică până la finalul acestui an, cu excepțai lunilor iulie și august. Cu acest voucher, beneficiarii vor putea să cumpere alimente, rechizite și haine. Beneficiari ar urma să fie cei circa...