O femeie de 36 de ani din Tecuci a fost rănită într-un accident rutier
Ieri seară, în jurul orei 23.40, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.
La fața locului, polițiștii au stabilit că în accident au fost implicate două autoturisme, conduse de un tânăr, de 19 ani, respectiv, o femeie, de 36 de ani, care au intrat în coliziune. În urma impactului, femeia a fost rănită, dar nu a necesitat internarea în spital.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.