Un pieton a ajuns la spital în urma unui incident rutier
La data de 11 ianuarie, în jurul orei 17.50, pe D.J. 255, în localitatea Pechea, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unui pieton.
Din primele verificări efectuate de polițiștii sosiți la fața locului, s-a stabilit că un bărbat, de 33 de ani, a condus autoturismul pe drumul mai sus menționat, către localitatea Rediu, și, la un moment dat, ar fi acroșat un pieton care se deplasa pe partea carosabilă, pe aceeași direcție de mers.
Victima, un bărbat, de 46 de ani, a suferit mai multe leziuni, fiind preluată de un echipaj al S.A.J. și transportată la spital.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: Arhivă