Etichetă: Galati

Alimentarea cu gaze naturale va fi oprită mâine în tot orașul
LOCAL

Alimentarea cu gaze naturale va fi oprită mâine în tot orașul

Mâine, 14 octombrie 2021, alimentarea cu gaze naturale va fi sistată în tot Municipiul Tecuci, în intervalul orar 06 - 22.  Locatarii blocurilor situate pe străzile 1 Decembrie 1918 au fost notificați direct de către distribuitor privind lucrările demarate în perioada 11 - 14 octombrie încă de săptămâna trecută. Conform anunțului publicat de municipalitate, se vor efectua lucrări de branșare la noua magistrală de gaze, pentru a permite constructorilor să finalizeze lucrările la șoseaua de centură.  
Încep plățile pentru ajutorul de încălzire. Cererile se depun până pe 15 octombrie
LOCAL

Încep plățile pentru ajutorul de încălzire. Cererile se depun până pe 15 octombrie

Ajutorul lunar pentru încălzirea locuinţei se va acorda, începând cu data de 1 noiembrie, în acord cu prevederile Legii consumatorului vulnerabil, legiferată recent. Cererile pentru primirea acestui ajutor vor trebui depuse până pe 15 octombrie. HG 1.073/2021, publicată luni în Monitorul Oficial nr. 968, stabileşte procedura de urmat atunci când se solicită acordarea ajutorului de încălzire şi modelul actelor necesare. Astfel, până la data de 15 octombrie, cei cu venituri mici trebuie să depună, la primăria de care aparţin, o cerere şi o declaraţie pe propria răspundere, din care să reiasă componenţa familiei, veniturile acesteia şi sistemul de încălzire utilizat, precizează avocatnet.ro. La completarea cererii, solicitanţii trebuie să menţioneze corect componenţa...
Sportivii tecuceni au câștigat aurul la Târgu Mureș
LOCAL

Sportivii tecuceni au câștigat aurul la Târgu Mureș

Târgu Mureș a găzduit in acest weekend Finala Campionatului Național de Juniori mici (9-11 și 12-13 ani). Competiția a strâns la start aproape 700 de sportivi din toată țara. O competiție acerbă, având grupe valorice de pană la 30-32 de copii/categorie. Clubul Sportiv Vipguard a fost prezent cu opt sportivi și a reusit sa obțină rezultate importante: - medalie de aur și titlul de campion național prin Brăilescu Sebastian; - medalie de argint și titlul de vicecampion național prin sportiva Lefter Dezyre; - medalie de bronz prin sportivul Stoian Luca Georgian - trei locuri 5, prin sportivii Militaru David, Yildirim Gabriel si Yildirim Mihai. Felicitari tuturor copiilor pentru performanță!
Flintab Construct angajează personal calificat
LOCAL

Flintab Construct angajează personal calificat

Compania Flintab Engineers and Constructors SRL cu sediul în Tecuci este în căutare de personal calificat în construcții metalice. Conform ofertei locurilor de muncă vacante, publicată astăzi de ALOFM Tecuci, sunt disponibile următoarele locuri: Sudor (1) Constructor-montator structuri metalice (1) Lacatus constructii metalice (1) Muncitor necalificat (1) Persoanele interesate pot solicita informații suplimentare la sediul companiei, str. Prundului, nr. 11, Tecuci (Cartierul Nicolae Bălcescu) sau la telefon 0740067949. Oferta completă a locurilor de muncă vacante poate fi consultată aici.
Maratonul caritabil a strâns peste 200 de participanți
JUDETEAN

Maratonul caritabil a strâns peste 200 de participanți

Maratonul caritabil organizat astăzi în Comuna Matca a reușit să reunească peste 200 de participanți, toți având un scop principal, viitorul Ancăi Stefania. În urmă cu un an, tânăra a fost victima unui accident rutier grav, astăzi având nevoie de sprijin financiar pentru recuperare. Cetățeni de toate vârstele au dat curs invitației lansată de municipalitate și îndemnați de comunitatea locală pentru scopul care îi unește. Sponsorul principal al acțiunii a fost Benzinăria Fermierul din Comuna Matca, un agent economic important în societatea locală. Participanții au achitat suma de 40 de lei, primind în schimb un tricou înscripționat pentru acțiunea de atăzi, suma colectată în urma maratonului fiind donată. Felicitări organizatorilor!
Alimentarea cu gaze naturale va fi oprită în mai multe zone din Tecuci
LOCAL

Alimentarea cu gaze naturale va fi oprită în mai multe zone din Tecuci

Alimentarea cu gaze naturale va fi oprită zilele următoare în mai multe zone din Municipiul Tecuci. Locatarii blocurilor au fost deja notificați despre lucrările demarate în zilele de 11 și respectiv 14 octombrie, în intervalul orar 6 - 22. Conform unor surse, pe data de 14 octombrie, alimentare cu gaze naturale va fi oprită în tot orașul, pentru a permite companiei să finalizeze lucrările de deviere a coloanei de gaze care trece în prezent pe sub pasarela din Tecuci. Întreaga operațiune va contribui la avansarea lucrărilor la Centura Municipiului Tecuci.  
România a pierdut meciul în fața Germaniei
SPORT

România a pierdut meciul în fața Germaniei

Trupa lui Mirel Rădoi a început curajos și a avut prima șansă în minutul 5, prin Mihăilă: peste câteva secunde, arbitrul a dat inițial penalty pentru nemți, dar a revenit asupra deciziei după consultarea VAR-ului. Minutul 9 avea să consemneze însă o surpriză uriașă, când Ianis Hagi l-a ridiculizat pe Rudiger și a marcat al doilea gol în 5 selecții la națională. Imediat după aceea, "tricolorii" au continuat să joace curajos, dar șutul lui Pușcaș a fost deviat de Rudiger și a ocolit poarta. Nemții au început să dea primele semnale de alarmă după un sfert de oră de joc, iar Niță a apărat perfect la 4 ocazii mari. Pușcaș a mai avut o oportunitate pe finalul primei reprize, iar apoi capul lui Rus a nimerit un adversar. Ultima ocazie a primei reprize i-a aparținut lui Kimmich, dar N...
Maraton caritabil organizat în Comuna Matca
JUDETEAN

Maraton caritabil organizat în Comuna Matca

Evenimentul caritabil este dedicat Ancăi Ștefania, o tânără din Comuna Matca. În urmă cu un an, tânăra a fost victima unui accident rutier grav, astăzi având nevoie de sprijin financiar pentru recuperare. Inițiative tinerilor din Comuna Matca este susținută atât de municipalitate dar și de un actor privat, Benzinăria Fermierul. Maratonul se va desfășura duminică, 12 octombrie, începând cu ora 12. Punctul de pornire este sediul Primăriei Matca. Traseul cuprinde mai multe puncte cheie: Primăria Matca - Str. Tecuciului - PECO OHV - Chicera - Școala 2 - Stadionul Matca Taxa de participare în sumă de 40 de lei va fi achitată la începutul evenimentului. Felicitări tuturor pentru inițiativă!
Se introduce carantina de noapte pentru nevaccinați la Tecuci
LOCAL

Se introduce carantina de noapte pentru nevaccinați la Tecuci

Conform Hotărârii nr. 551-554 dispusă de CJSU Galați, se instituie carantina de noapte în zilele de vineri, sâmbătă și duminică pentru Municipiul Tecuci începând cu această săptămână. Astfel, în intervalul orar 20:00 - 05:00, se impune carantina de nopte în localitățile unde incidența a depășit pragul de 6‰ Sunt permise următoarele deplasări: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/ gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdic...
Accident suspect în comuna Munteni. O femeie a fost lovită de o mașină neasigurată la staționare
LOCAL

Accident suspect în comuna Munteni. O femeie a fost lovită de o mașină neasigurată la staționare

Miercuri, 6 octombrie., în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tecuci au fost sesizați cu privire la faptul că, la Spitalul Municipal Tecuci, s-a prezentat o femeie care a declarat că a fost victima unui accident rutier. Din verificările efectuate, a reieșit că, în aceeași zi, în jurul orei 11.30, un bărbat, de 32 de ani, ar fi oprit autoturismul pe care îl conducea, pe o stradă din localitatea Munteni, și ar fi coborât de la volan, fără a acționa frâna de staționare, după care s-ar îndepărtat de vehicul. Întrucât acesta s-ar fi pus în mișcare, îndreptându-se spre o autoutilitară staționată, victima, o femeie, de 24 de ani, pasageră în autoutilitară ar fi încercat să oprească autoturismul, așezându-se între cele două vehicule, fiind astfel rănită ușor. Î...