Etichetă: Galati

Tradiții, obiceiuri și superstiții în Săptămâna Mare
LOCAL

Tradiții, obiceiuri și superstiții în Săptămâna Mare

Săptămâna mare, numită și săptămâna patimilor, este reprezentată de ultima săptămână din postul Sfintelor  Paște. Totodată, săptămâna mare este săptămâna deniilor, toate zilele acestei săptămâni fiind considerate, încă de la începuturile creștinismului, mărețe și sfinte și, chiar din seara de Florii, se citesc deniile, slujbe de priveghere care se săvârșesc doar în săptămânile a cincea și a șaptea ale Postului Paștelor. Luni, se citește, mai înainte de toate, istoria lui Iosif cel preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament în care Biserica a văzut preînchipuirea lui Hristos. Tot în timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, smochinul blestemat de Iisus înaintea intrării în Ierusalim. Ca obiceiuri și superstiții, în Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște. S...
Performanță la Clubul Sportiv Vipguard din Tecuci
SPORT

Performanță la Clubul Sportiv Vipguard din Tecuci

  Gylai Antonio, sportiv în cadrul Clubului Vipguard din Tecuci, a obţinut metdalia de bronz la categoria 48kg, în cadrul competiţiei Cupa României U15, organizată la Odorheiul Secuiesc. Cu susţinerea profesorilor din cadrul şcolii "Iorgu Iordan" din Tecuci, Clubul Sportiv Vipguard a reuşit să-l pregătească pe Antonio pentru performanţă! Felicitări Antonio dar şi antrenorilor pentru munca depusă!  
VIDEO: Primele imagini cu accidentul din Comuna Drăgăneşti
LOCAL

VIDEO: Primele imagini cu accidentul din Comuna Drăgăneşti

Imagini au fost surprinse de o cameră de supraveghere amplasată de primăria Drăgăneşti. Conducătorul autoturismului marca BMW, nu s-a asigurat la pleacarea de pe loc, fiind lovit puternic de un alt autoturism, ulterior proiectat într-un alt autoturism staţionat în parcarea primăriei. Cinci autoturisme au fost avariate în urma acestui incident şi din fericire nu s-au înregistrat victime.
Infracțiuni constatate de jandarmii din Tecuci
LOCAL

Infracțiuni constatate de jandarmii din Tecuci

Infracțiuni constatate de jandarmii din Tecuci Nr. 37 Galați, 23.04.2021 Furt, amenințare și violență în familie sunt infracțiuni constatate în ultmele zile de jandarmii tecuceni. Aflat la locul de muncă, un tecucean a primit vizita unui nepot care i-a cerut o sumă de bani împrumut, iar între ei a intervenit un conflict verbal, spontan. Tecuceanul a sunat la 112, iar la fața locului a fost trimis un echipaj de jandarmerie. Bărbatul a declarat oamenilor legii că și-a refuzat nepotul, pe motiv că nu are bani la el, însă, într-un moment de neatenție al acestuia, ruda i-a sustras din buzunar o sumă de bani, după care a fugit de la fața locului. Autorul a fost identificat, iar pe numele acestuia jandarmii au întocmit act de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de furt. *** Refuzând ...
FOTO: Scandal violent de la un loc de parcare
LOCAL

FOTO: Scandal violent de la un loc de parcare

Doi gălățeni, cu vârstele de 31 și 54 ani, s-au ales cu dosar penal pentru tulburarea ordinii publice și lovire. Cei doi s-au luat la bătaie de la un loc de parcare. În urma unui apel 112, la fața locului a fost trimis un echipaj de jandarmerie. Miercuri, 21 aprilie, la ora 16:20, echipajul de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza Secției 3 Poliție Galați a fost direcționat de către Dispeceratul unității de poliție în cartierul Micro 19, unde era semnalată o bătaie între mai multe persoane. Ajunși la fața locului, jandarmii au observat un bărbat care prezenta o rană deschisă la cap, iar un al doilea bărbat prezenta urme de lovituri la nivelul corpului. Oamenii legii au solicitat un echipaj medical de urgență, iar ambele persoane au fost transportate,...
Vitezoman fără permis, surprins pe străzi cu viteza de 114 km/h în localitate
LOCAL

Vitezoman fără permis, surprins pe străzi cu viteza de 114 km/h în localitate

Un bărbat, de 38 de ani, din județul Vaslui, a fost depistat conducând autoturismul, pe D.N. 24, în localitatea Priponești, cu viteza de 114 km/h. Mai mult, cu ocazia controlului documentelor, polițiștii au constatat că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce, motiv pentru care au întocmit dosar penal și îl cercetează sub aspectul comiterii infreacțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. De asemenea, au fost reținute 30 de permise de conducere pentru depășirea limitei de viteză legal admise, cu mai mult de 50 de km/h. Sursă: IPJ Galaţi
Dosar penal. Prins la pescuit pe Siret cu plase monofilament
LOCAL

Dosar penal. Prins la pescuit pe Siret cu plase monofilament

Un bărbat în vârstă de 56 ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de jandarmi având asupra sa două plase monofilament și o plasă de pescuit industrial, cu care intenționa să pescuiască din râul Siret. Un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza comunei Liești a observat un autoturism care se deplasa către albia râului Siret, iar la vederea oamenilor legii conducătorul auto a schimbat brusc direcția de mers, către un canal de irigație. Jandarmii au interceptat și oprit autovehiculul. Conducătorul auto fusese văzut de jandarmi cu câteva ore mai devreme, în același loc, însă acesta renunțase la intenția de a pescui atunci când a observat autospeciala jandarmeriei. La controlul mașinii, în portbagaj, au fost găsite două plase tip monofila...
Campania Naţională „Vaccinare şi testare pentru învăţare!”
LOCAL

Campania Naţională „Vaccinare şi testare pentru învăţare!”

Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu ONG-uri şi sindicate reprezentative la nivel naţional, au demarat în perioada 8 - 29 aprilie 2021, campania "Vaccinare şi testare pentru învăţare!". Campania se va implementa în fiecare judeţ, cu scopul diminuării efectelor pandemiei de Covid-19 şi revenirea cât mai rapidă la normalitate în sistemul de învăţământ din România. În data de 22 aprilie, începând cu ora 10:00, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, supune dezbaterii publice mai multe teme, în prezenţa secretarului de stat, domnul ZOLTAN KALLOS. Dezbaterea va fi transmisă şi pe reţelele de socializare, respectiv pe pagina de facebook a instituţiei. Comunicatul complet poate fi găsit: aici
Suspendarea permisului nu mai poate fi anulată
LOCAL

Suspendarea permisului nu mai poate fi anulată

Conform statisticilor elaborate de Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație, în cursul anului 2020, în  România s-au produs 6273 de accidente rutiere grave soldate cu decesul a 1647 de persoane, 5484 fiind rănite grav, iar  2155 au fost rănite ușor. Dintre principalele cauze ale producerii acestora, conform statisticilor putem aminti: neacordare prioritate pietoni = 607; depășire neregulamentară = 233; conducerea sub influența alcoolului = 214; neasigurare la schimbarea direcției de mers = 213; neasigurare mers înapoi = 131; circulație pe sens opus = 129; întoarcere neregulamentară = 32; nerespectare reguli trecere de cale ferată =27; nerespectare semnalizare semafor = 27; neasigurare schimbare bandă = 26; conducere sub influența drogurilor = 5; ...
ITM: Campanie Naţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
LOCAL

ITM: Campanie Naţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

În perioada 29.03 - 14.04.2021 s-a desfăşurat Campania Naţională privind respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, de către agenţii de muncă temporară şi de către utilizatorii salariaţilor temporari. Motivarea Campaniei Activitatea de „leasing de personal” desfăşurată de agenţii de muncă temporară prin punerea la dispoziţia utilizatorilor români sau străini a lucrătorilor în baza contractelor de muncă temporare reprezintă un segment important pe piaţa muncii din România. Având în vedere că verificarea respectării prevederilor legale în acest domeniu de activitate reprezintă o componentă în activitatea de control a modului de desfăşurare a relaţiilor de muncă, cât şi pentru aducerea la îndeplinire a acţiunilor de control c...